Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2016

Virtute neglijată

Nu de mult am auzit o predică despre un subiect nu foarte dezbătut de creştinii practicanți. Mă gândesc că cea mai importantă virtute este pocăința însă cea mai puțin dezbătută însuşire a unui om care Îl cunoaşte pe Dumnezeu, este ospitalitatea. Este un subiect care mă frămăntă de mult timp şi acum i-a venit momentul să iasă la lumină. "Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci prin ea au găzduit unii fără să ştie pe îngeri. " Acestea sunt cuvintele apostolului Pavel din Biblie. Nu ni se spune, "dacă ați dori sau atunci când puteți", ci este un îndemn şi o poruncă. Nu ne naştem cu dragul acesta de a primi oaspeții ci el se dobândeşte de-a lungul vieții şi are şi o urmare a înfăptuirii ei. Este posibil să găzduim un înger al Domnului. Extraordinar! Dar ştiți ce mi-a atras atenția cel mai mult? Faptul că a primi cu drag în casa ta pe cineva la care ții nu te face o gazdă bună ci dacă primeşti în casa ta pe cei săraci, orfani şi le faci parte din binecuvâ...

Unică

Zilele trecute m-a inspirat o discuție cu cineva să scriu despre acest subiect. M-a impactat atât de mult încât nu am putut să nu vă împărtăşesc. Subiectul ar putea fi unul vast. Dar ideea pe care aş vrea să o surprind este că fiecare este unică. Suntem create în mod particular fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi este înzestrată cu cel puțin un talent. Una are ureche muzicală şi voce, alta se pricepe să fotografieze. Una ştie să deseneze, alta este pasionată de medicină. Una face lucruri hand-made. Suntem create în mod diferit. Gândim şi simțim diferit şi în asta constă unicitatea noastră. Suntem create după Asemănarea Tatălui nostru deci în mod perfect. "Apoi Dumnezeu a zis: 'Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;  Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut." (Geneza 1:26-27) Nu avem voie să ne comparăm cu celelalte fete pentru că dăm dovadă de nemulțumire f...